e-advertising - www.articole-sponsorizate.ro

joi, 1 septembrie 2011

Adevarul din basmele romanesti





Vom demonta astazi pana la zero un mit, si anume ca Fat-Frumos este personajul pozitiv din basmele romanesti, iar Zmeul un ticalos fara pereche. În fapt, asa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos.
Pentru asta, sa facem mai întai un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele romanesti.

Împaratul
E un mos senil si complet incompetent. Singurul merit ca a ajuns împarat e ca a fost primul nascut. Nu e în stare sa aiba grija de fii-sa, prin urmare ma întreb cum mama dracului ar putea avea grija de ditai împaratia. Nevasta-sa lipseste din peisaj, e subînteles moarta si l-a lasat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindca mosul are vreo 70 de ani si aia mica în jur de saispe. Desi e înconjurat de viziri, dregatori, sfatuitori, cand e sa ia vreo decizie îti vine sa-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeste de nevasta si mai ia si jumatate de împaratie. Stramosul sau care a întemeiat dinastia se rasuceste în mormant.

Fata cea mare si fata cea mijlocie

Sunt niste strambaciuni nasoale, plate si complexate, care-si urasc sora mai mica pentru ca e mignona, are fund, tate, e în centrul atentiei si e aia rapita, ba se mai si marita înaintea lor. Sunt atat de jenante ca nici un zmeu nu le vrea.

Fata cea mica

E aia rasfatata, bunaciunea învatata sa i se faca toate poftele. Mai e si c*rva de mica. Nici nu vreau sa vorbesc mai mult despre ea, ca ma enervez.


Fat-Frumos
De obicei, e unu’ caruia nu i-a placut cartea: ori print, ori vreun coate-goale. Frumusel si efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat sa frece menta în continuare si sa se ia la tranta prin iarba cu oile, cu fratii lui sau cu flacaii satului, da’ vrea sa dea lovitura. Si, cand boul de împarat da sfoara-n tara cu fiica-sa si tronul premiu, normal ca se prezinta primul. Habar n-are cum arata fata împaratului, dar nici nu-l intereseaza prea mult, de fapt vrea împaratia. Si oricum stie de la tovarasi ca de obicei e rapita bucata familiei, nu carjele alelante doua.

Calul
E singurul personaj pozitiv din toata povestea care merita apreciere.
Înainte de episodul cu jaratec zace slab, bubos si rapciugos în grajd, ceea ce arata înca o data ca împaratul e un idiot – nu asa te porti cu o asemenea comoara. Calul e cel care îi face strategia lui Fat-Frumos, în vorbe putine si concise. Nu zice prea multe pentru ca probabil îi e jena sa intre-n vorba cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îsi doreste sa fie în echipa Zmeului.



Mama Zmeilor


Este exact opusul împaratului. În primul rand, la ea e sigur ca e mama zmeilor. Apoi, a facut trei baieti care e fiecare la casa lui, nu doua plangacioase si-o c*rva care stau pe capul lui, ca împaratul. Si ia hotarari bune si de una singura, n-are nevoie de o armata de viziri, dregatori, sfatuitori, etc.


Zmeul
E un tip hotarat, energic si fortos. Probabil are un nas cat toate zilele, umbla neras, e paros si are palmele tabacite. Asta ce ne spune? Ca e un om care munceste! A tras din greu ca sa ajunga unde e – a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui! Asa merg lucrurile pe taramul celalalt, acolo nu-ti da
nimeni un castel ca te cheama împaratul-nu-stiu-cum. E sigur ca Zmeul si-a cladit palatul cu mainile lui. Bine, o mai fi avut niste muncitori pe care i-a mancat dupa aia, dar sunt convins ca a stat cu ei acolo, pe capul lor, sa vada cum pun aia marmura în baie, sa nu-l traga-n piept si sa-l fure. Si mi se pare normal sa-i manance la sfarsit, stim cu totii cum sunt muncitorii.
Mai stim ca are o mosie imensa, populata cu tot felul de jivine ticaloase. Chiar credeti ca e usor de administrat asa ceva, sa-i tii în frau pe toti aia? Pai aia nu sunt prosti ca taranii împaratului, daca nu stai cu pleoapa pe ei… Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscator de oameni, un excelent strateg militar si un bun trezorerier.
Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente si cam fara noroc la femei. I-a venit varsta însuratorii, a stat, a analizat, a cercetat, si-a cautat nevasta, n-a gasit pe nimeni pe placul lui în propriul taram (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a îndragostit de fata aia mica a împaratului (stie ce-i frumos, macar fizic, si nici nu încalca eticheta, tinteste la acelasi rang) si a procedat în consecinta, asa cum cerea traditia: a luat-o la el. Asa a facut si tac-su cu ma-sa, si bunicul lui, si strabunicul lui, la vremea lor. Asa e normal: clar, fara ascunzisuri, umblat cu soalda si alte prosteli. Pui problema direct: “Fa, te iubesc, te vreau! Treci încoace.” Si prostul chiar o iubeste: n-o forteaza, n-o siluieste, e romantic, are o gradina cu trandafiri, o-nconjoara de bogatii, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în care Zmeul s-o tina pe printesa legata în beci, goala-pusca si sa vina s-o violeze cand are el chef, dupa cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, matasuri fine, rochii, giuvaere, o tine-n puf. Omul e familist si serios, nu-si uita îndatoririle: se duce-n fiecare zi la munca si anunta civilizat, cu buzduganul, cand vine acasa. Si toate astea pentru ea, ca sa n-o sufoce cu atentie, sa-i lase spatiu, sa fie libera, sa aiba matracuca timp sa-si faca unghiile, sa nu faca istericale ca, vezi doamne, a intrat peste ea în camera si-a vazut-o cu masca de castraveti pe fata.
Carevasazica, moldoveanca traieste în puf, îi face prostul toate poftele, si, în semn de multumire, ce face? Se amorezeaza de Fat-Frumos ca are parul mai îngrijit si tenul mai putin acneic (vezi, n-ai vrut sa te culci cu Zmeul) si se hotaraste sa fuga cu el. Da’ mai întai încep sa se harjoneasca în pat, în patul pe care Zmeul cu mana lui îl cioplise, din niste busteni taiati tot de el din padure, si-l carase-n carca pana la ultimul etaj al castelului, sa aiba japita peisaj cand se trezeste dimineata sub baldachin. Si prostii aia doi stau pana îi prinde Zmeul, caruia – în sfarsit! – i se aprind beculetele.
Mai departe. Zmeul lupta corect, Fat-Frumos triseaza: bea apa vie de la un corb pe care-l mituieste, da cu peria, gresia, naframa; în fine, face tot ce poate sa lupte cat mai putin si sa-i bage pe altii la înaintare.

Din toate astea, eu pricep ca morala basmului romanesc e urmatoarea:
- daca esti un smecher metrosexual si stii sa profiti de pe urma tontilor incompetenti ajunsi în pozitii de conducere, te aranjezi pe viata;
- daca esti o fitoasa analfabeta si de bani-gata, ai toate sansele sa umble toti dupa fundul tau si dupa averea lu’ tac-tu;
- daca esti un tip cinstit, muncitor si care lupta dupa reguli, pici de papagal.

Ganduri ascunse de vorbe!

Dacă ai vorbit cândva cu o femeie, este corect să recunoşti că la un moment dat ai fost confuz.

«Da» nu înseamnă mereu «Da», «Nu» nu înseamnă mereu «Nu» şi de foarte multe ori bărbaţii au primit mesaje mixte.«Femeile comunică prin sugestii subtile în loc să fie directe, pentru a vedea dacă primesc feed-back pozitiv. Ele vor să fie sigure de impactul pe care-l vor avea asupra unei alte persoane», spune Sharyn Wolf, psihoterapeut, celor de la yahoo.match.com.

Astfel, pentru a veni în ajutorul vostru, iată câteva expresii folosite de femei, care au fost decodate, special pentru a vă face viaţa mai uşoară:

1. «Eşti foarte drăguţ, dar am prieten.»

Traducere – «Eşti foarte drăguţ, dar în mod sigur nu vreau să ies la întâlniri cu tine.»

2. «De ce nu-mi dai numărul tău şi te sun eu?»

Traducere – «În niciun caz nu-ţi voi da numărul meu, aşa că de ce să nu-l iau pe al tău?»
3. «Ah, îmi pare rău, deja mi-am făcut planuri de week-end.»
Traducere – «Nu prea am planuri, dar m-ai sunat în ultimul moment şi m-aş simţi ca ultima fraieră dacă ţi-as accepta invitaţia.»

4. «Mă simt bine, dar nu ar trebui să facem asta.»
Traducere – «Te doresc, rău, dar nu vreau să sufăr.»

5. «Şi, ce-ai mai făcut?»
Traducere – «De ce nu m-ai sunat? Te vezi cu altcineva?»

6. «Dacă vrei să ieşi doar cu băieţii, e ok, du-te!»
Traducere – «Nu vreau deloc, deloc să te duci. Şi dacă te duci, am să mă supăr pe tine.»

7. «Aşaaa…povesteşte-mi de Mihaela»
Traducere: «Ar trebui să mă simt ameninţată de Mihaela?»

8. «Îmi place la nebunie cum miroşi»
Traducere – «Te iubesc, dar nu îndrăznesc să-ţi spun asta înainte să-mi spui tu mie.»

Logica feminina


Piatra VS iPhone 3G


CIne a inventat pornografia?


Sex Symbol


Birou vs Puscarie


1. La puşcărie stai mai tot timpul într-o cameră 8×10. La birou stai mai tot timpul într-o cameră 6×8.
2. La puşcărie ai trei mese pe zi. La birou ai o gustare pe care o mai şi plăteşti.
3. La puşcărie ai timp să meditezi la viaţa ta. La birou nu ai timp când lucrezi de chestii atât de profunde.
4. La puşcărie un gardian deschide şi inchide uşile după tine. La birou trebuie să fii atent cu cheile când vii şi pleci.
5. La puşcărie poţi să te uiţi la televizor. La birou te-ai ars dacă te prinde şeful făcînd asta.
6. La puşcărie îţi acordă vizite pentru familie şi prieteni. La birou nu apuci să suni familia şi prietenii.
7. La puşcărie întreţinerea o plăteşte statul şi nu trebuie să lucrezi. La birou, după ce munceşti, din banii pe care ţi-i dau deduci toate taxele şi ce mai rămâne?

Vrei o marire de salariu ?

Dupa multi ani de serviciu, un om realizeaza ca nu a fost promovat, nu a fost transferat, nu i s-a marit salariul, nu i s-au dat prime si ca compania nu face nimic în acest sens. Deci omul s-a decis ca intr-o dimineata sa mearga la managerul direct, iar dupa schimbul de amabilitati ,a inceput sa-i mentioneze sefului observatiile sale.
Seful, uitandu-se la el, a ras si l-a rugat sa ia loc spunand:
- Prietene, dar tu nu ai lucrat in compania asta nici macar o zi!
Omul a fost surprins sa auda aceasta dar seful a continuat sa explice:
- Cate zile sunt intr-un an?
- 365 zile iar o data la 4 ani sunt 366 zile.
- Cate ore are 1 zi?
- 24 ore.
- Cate ore muncesti pe zi?
- 8 ore/zi (de la ora 8.00 la 16.00).
- Asa, deci cat la % dintr-o zi muncesti?

Angajatul face calculele si zice:
- 8 ore/24ore = 1/3 dintr-o zi (adica 33,3%).
- Foarte bine, deci cat reprezinta 1/3 dintr-un an?

- 122 (1/3 x 366 zile=122 zile)
- Vii la Lucru in week-enduri?
- Nu dle.
- Cate zile de week-end sunt intr-un an ?

- 52 Sambete si 52 Duminici, in total 104 zile week-end.
- Merci. Daca eliminam din cele 122 zile cele 104 zile week-end, cate zile raman ?
- 18 zile.
- OK! De obicei, in fiecare an ai circa 3 saptamani de Concediu de Odihna. Acum, elimina cele 15 zile din cele 18 zile ramase. Cate zile mai raman ?
- 3 zile.
- Lucrezi de Anul Nou, Paste si Craciun ?
- Nu, domnule.
- Bun. Elimina cele 3 zile de Sarbatoare din zilele ramase. Cate zile mai raman ?
- Niciuna dle.
- Pai… Ce mai doresti?
- Am inteles dle. Va multumesc dle. pentru toti banii care mi-i oferiti. Imi pare rau ca am incercat sa fur de la companie!

Analiza chimica - FEMEIA


BULETIN DE ANALIZA CHIMICĂ:
ELEMENT:femeia.
SIMBOL: F.
DESCOPERITOR: Adam .
MASA ATOMICA :acceptată cu 55kg,dar variază între 45kg si 200kg.
APARIŢII: În cantităţi mari în zonele urbane.
PROPRIETATI FIZICE:

1) Suprafaţa acoperită în mod normal cu un strat pudră şi vopseluri.
2)Fierbe din senin, îngheaţă aparent fară motiv.3)Se topeşte dacă primeşte tratament special.
4)Devine amară dacă este folosită incorect.

PROPRIETATI CHIMICE:1)Mare atracţie pentru aur,argint şi toate pietrele preţioase.
2)Absoarbe cantităţi mari de substanţe scumpe.
3)Explodează din senin, fără motiv sau avertizare.

4)Insolubil în lichide,dar activitatea creşte proporţional cu saturaţia de alcool.
5)Cel mai mare agent de reducere a veniturilor cunoscute de om.


UTILIZĂRI COMUNE:


1)Extrem de decorative, mai ales în maşini sport.


2)Pot fi un mare ajutor pentru relaxare.


3)Agent de curăţare foarte efficient.


TESTE :


1)Elementul pur devine roşu atunci când este descoperit în starea sa naturala.


2) Devine verde atunci cand este plasată lângă un element superior.


PERICOLE:


1.Extrem de periculoase ,exceptând cazurile în care sunt manevrate de cei cu experienţă.


2.Ilegală posesia mai multora,deşi mai multe pot fi menţinute în diferite locuri ,atâta timp cât speciile nu intră în contact una cu alta.

De ce mint barbatii


“O prejudecată comun întâlnită în rândul femeilor este aceea că bărbaţii mint pentru că sunt porci. Nimic mai neadevărat. În primul rând, porcul nu minte, este un animal cât se poate de sincer şi de corect. Iar în al doilea rând, bărbaţii mint nu pentru că sunt nesimţiţi, ci, dimpotrivă, pentru că le păsa de femeia de lângă ei. O mint pentru că o iubesc. Se ştie că omul este o fiinţă care suportă greu adevărul. Să spunem, de pildă, că ai ieşit de la serviciu şi te-ai dus cu băieţii să bei o berică. Vrei să bei o singură bere: pe a cincea. Deci, se face 10 fără un sfert. Începe Milan – Real.


Deşi ţi-ai dori foarte mult să fii acasă cu nevastă-ta/iubita ta şi să vă uitaţi împreună la o comedie romantică cu Ben Stiller sau Adam Sandler, nu poţi să-i laşi pe oamenii aia singuri la meci – doar sunt colegii tăi. Se face 12, mai beţi o berică şi-aţi plecat. Se sparge gaşca şi tu pleci decis acasă, cu un coleg care are acelaşi drum.

La crâşmă din colţ, mai beţi o bere,să vă puneţi pe picioare. În fine, ajungi acasă. E unu’ jumate.

Spuneţi şi voi: ai tu, ca bărbat, inima să-i spui nevesti-tii/iubitei tale: ”Bai,ştiu că m-aştepţi de la 7, că ai fost la piaţă şi că ai gătit, da’ io am fost la bere cu băieţii, m-am uitat la meci şi m-am simţit excelent şi fără tine”?Ce suflet de câine trebuie să ai că să-i spui asta?

Ce fac bărbaţii când femeile suferă


Sa presupunem ca un tip pe nume Radu este atras de o femeie pe nume Elena. O invita la un film, ea accepta, se simt bine. Cateva seri mai tarziu, o invita la cina si iar se simt bine impreuna. Continua sa se intalneasca in mod regulat si dupa o vreme nici unul din ei nu se mai vede cu altcineva.
Apoi, intr-o seara cand se duc spre casa, un gand ii trece Elenei prin minte, si fara sa se gandeasca prea bine, spune cu voce tare, “Iti dai seama ca azi se fac sase luni de cand ne vedem?” Liniste in masina. Pentru Elena este o tacere acuta. Se gandeste: Doamne, ma gandesc daca l-a deranjat ca am spus asta. Poate se simte restrans de relatia noastra, poate crede ca incerc sa-l imping in vreo obligatie pe care nu o doreste, sau de care nu este sigur.
Iar Radu gandeste:


“Doamne. Sase luni. “
Gandurile Elenei zboara: Dar, hei, nici eu nu sunt sigura ca vreau acest fel de relatie. Cateodata as vrea sa am mai mult spatiu, sa am timp sa ma gandesc daca chiar vreau sa continuam relatia in acest sens, indreptandu-ne sigur spre… Adica, spre ce ne indreptam? Doar ne vom intalni si vom pastra acest nivel de intimitate? Ne indreptam catre casnicie? Catre copii? Catre o viata impreuna? Sunt eu pregatita pentru un astfel de angajament? Chiar cunosc aceasta persoana?
Radu gandeste: Asta inseamna ca a fost… sa vedem…in februarie am inceput sa ne vedem si a fost chiar dupa ce mi-am luat masina, ceea ce inseamna… off…trebuia sa schimb uleiul de mult.
Elena ..in valuri: S-a suparat. Vad asta pe fata lui.Poate ca interpretez gresit. Poate vrea mai mult din relatia noastra, mai multa intimitate, mai mult angajament, poate a simtit, inainte sa fi simtit eu, ca simteam o oarecare rezerva.Da, sunt sigura ca asta este. De aceea nu vrea sa spuna ce simte. Ii e teama sa nu fie respins.
Radu: Si o sa ii pun sa se uite la transmisie iar. Nuimi pasa ce spun cretinii aia, nu merge bine. Si ar face bine sa nu mai dea vina pe vremea rece de data asta, sunt peste 30 grade afara, iar masina asta merge parca ar fi masina de gunoi si le-am dat hotilor o groza de bani!
Elena gandeste: Este suparat. Si nu il condamn. Si eu as fi suparata. Doamne, ma simt atat de vinovata ca il fac sa treaca prin asta, dar nu pot sa nu simt ceea ce simt. Pur si simplu nu sunt sigura.
Radu: Probabil vor spune ca garantia este doar de 90 zile. Exact asta vor spune, jigodiile.
Elena gandeste: Poate sunt prea naiva, asteptand un cavaler calare pe calul lui alb, cand de fapt stau langa o persoana normala, o persoana cu care imi place sa fiu, o persoana de care chiar imi pasa, o persoana careia pare sa ii pese de mine. O persoana care sufera din cauza egocentrismului meu, fanteziilor mele romantice de scolarita.
Radu gandeste: Garantie? Vor garantie? O sa le dau naibii o garantie. O sa iau garantia lor si o sa le-o bag…
“Radu,” zice Elena cu voce tare.
“Ce?” zice Radu, tresarind.
“Te rog, nu te tortura asa,” zice ea, cu ochii care incepeau sa se umple de lacrimi. “Poate n-ar fi trebuit… O Doamne, ma simt asa de…” (Se opreste plangand in hohote.)
“Ce?” zice Radu.
“Sunt o proasta,” suspina Elena. “Vreau sa spun, stiu ca nu exista cavaleri. Chiar stiu asta. Este o prostie. Nu exista nici un cavaler si nici un cal.”
“Nici un cal?” zice Radu.
“Crezi ca sunt o proasta, nu?” zice Elena.
“Nu!” zice Radu, bucuros ca stie in sfarsit raspunsul corect.
“Doar ca… Doar ca eu… Eu am nevoie de timp,” zice Elena.
(O pauza de 15 secunde, timp in care Radu, gandind catde repede poate, incearca sa gaseasca un raspuns sigur. In sfarsit gaseste unul care crede ca s-ar putea sa mearga.)
“Da,” zise el.
(Elena, profund miscata, ii atinge mana.)
“Oh, Radu, chiar simti asa?” zise ea.
“Cum asa?” zice Radu.
“Asa despre mine,” zise Elena.
“Oh,” zice Radu. “Da.”
(Elena se intoarce spre el si se uita fix in ochii lui, facandu-l sa devina foarte nervos pentru ce ar putea spune ea mai departe, mai ales daca implica un cal. In final ea vorbeste.)
“Iti multumesc, Radu,” zice ea.
“Iti multumesc,” zice Radu.

Apoi o duce acasa. Ea se intinde pe pat, un suflet in conflict, torturat si plange pana in zori, in timp ce Radu deschide o punga de alune, deschide televizorul, si imediat este puternic absorbit de o reluare a unui meci de tenis intre doi cehi despre care nu a auzit niciodata. O mica voce din adancul mintii ii spune ca s-a intamplat ceva important acolo in masina, dar este destul de sigur ca nu va putea intelege niciodata ce, asa ca se gandeste ca este mai bine sa nu-i de importanta.
A doua zi , Elena isi va suna cea mai buna prietena sau poate doua din ele, si vor vorbi despre aceasta situatie timp de sase ore in continuu. In detaliu, vor analiza tot e ea a zis si tot ce el a zis, trecand peste asta iar si iar, analizand fiecare cuvant, expresie si gest pentru subintelesuri, luand in considerare orice ramificatie posibila. Vor continua sa deschida acest subiect, din cand in cand, timp de saptamani, poate luni, neajungand niciodata la o concluze definitiva, dar nici neplictisindu-se niciodata de subiect.
In acest timp, Radu, in timp ce joaca tenis cu un prieten comun de-al lui si al Elenei, va face o pauza chiar inainte de a servi si va spune:
“Nelule, Elena a avut vreodata un cal?”

Viata de student !


De ce nu au timp studenţii să înveţe?
Nu! Nu este vina unui student dacă repetă anul sau are foarte multe restanţe, pentru că anul are doar 365 de zile. Iată analiza unui an academic:

1. Duminici – 52 duminici într-un an, care sunt zile de odihnă.
Mai rămân 313 zile.

2. Zile de vară 50, când vremea este foarte caldă şi este greu de studiat.
Mai rămân 263 de zile.

3. Sunt 8 ore zilnic de somn, înseamnă 122 de zile.
Mai rămân 141 de zile.

4. Mai e o oră zilnic de sport (bună pentru sănătate) înseamnă 15 zile.
Mai rămân 126 de zile.

5. Iar 2 ore zilnic pentru mâncare şi alte delicatese (mestecate corespunzător) înseamnă 30 de zile.
Mai rămân 96 de zile.

6. O oră de palavre (omul este o fiinţă socială) înseamnă 15 zile.
Mai rămân 81 de zile.

7. Zile de examen pe an – cel puţin 35 de zile.
Mai rămân 46 de zile.

8. Sărbători şi zile libere – 40 de zile.
Mai rămân 6 zile.

9. Zile în care bolesti – cel puţin 3.
Mai rămân 3 zile.

10. Filme şi distracţie cel puţin 2 zile. (Trebuie să te mai şi distrezi!)
Mai rămâne 1 zi.

11. Această ultima zi este ziua de naştere a studentului.
 
Statistici web