Clara

Pe strada Toamnei unde,
Pomii-şi scuturau povara,
Locuia o cuconiţă
Blondă şi frumoasă -Clara!



Avea trup de crin şi gura
Roşie ca o muşcată;
Sînii - două crizanteme
Şi...era şi măritată!



Soţul ei - Avram Barbulea -
Voiajor prin toată ţara,
Pleca luni de dimineaţă
Şi venea sîmbătă seara.



Astfel că, în alte zile,
Clara dulce, drăgăstoasă
Marţi şi joi - să se distreze -
Mă primea pe mine-n casă.



Îi citeam poeme, versuri,
Mă-mbătam de glasul ei,
Ne spuneam poveşti, şi-n urmă
Petreceam ca de-obicei.



Casa-n care dragei mele
Îi fusese scris să şadă,
Avea dou-apartamente
Cu balcoanele spre stradă.



Jos în gang, urcai o scară
Care-aşa - din construire -
Nu avea altă intrare,
Nu avea altă ieşire.



Iar alături, stătea Sprinţa
Cu bărbatul - Haim Nane,
Care-avea tot astfel casa
Şi tot astfel de balcoane.



Nimeni, nimeni; numai scara
Luminată de un bec.
Mă ştia cînd vin la Clara,
Mai ales ştia cînd plec.



Vremea-şi împletea cununa,
Şi destinul priveghea
Să gustăm din fericirea
Dragostei - şi eu şi ea!



Da-ntr-o noapte violentă,
Cînd cu draga mă...distram
Se-auziră paşi pe scară,
Şi ea-mi spune: - Vine-Avram!



Mă îmbrac în fugă, fulger,
Vinovat ca un borfaş
Şi deschid în grabă uşa
Şi-mi dau drumu-n balconaş.



Doamne, Tu, care scăpat-ai
De la jertfă pe Isac,
Fă şi-acuma o minune
Şi mă-nvaţă ce să fac?



Şi precaut, fără voie,
Instinctiv, eu fac un salt
Şi-ntr-o clipă sînt alături,
În balconul celălalt.



Situaţia e gravă;
Simt în creier un ciclon!
Ce mă fac dacă vecinul
Mă găseşte în balcon?!



Să sar jos, cu neputinţă!
Trotuarul e departe,
Simt în cerebel o luptă
Şi pe viaţă, şi pe moarte!



Şi de-odată se deschide
Uşa-ntr-un moment fatal,
Şi-n chenarul ei apare...
Soţul Clarei, personal!



Eu îngheţ şi gura-mi mută
Nici o şoaptă nu îndrugă!
Şi ridic în semn de spaimă
Braţele, în semn de rugă...



Pe cînd el, văzîndu-mi halul,
Ca să-mi cruţe umilinţa,
A dedus fară-ndoială
Că am fost surprins la...Sprinţa.



Şi înţelegînd din semne
Că-i cer mila ca un prost,
Mi-a dat mîna să sar iarăşi
În balconu-n care-am fost!


A deschis cu grijă uşa,
Nici un zvon să n-o alarme
Şi, cu patos i-a spus Clarei,
Care se făcea că doarme:



- Nu ţi-am spus eu, Clara dragă,
Cum că Sprinţa-i o stricată?
Uite de-unde are blana -
Skong - cu care-i îmbrăcată!



Vino-ncoa, poete dragă
Şi iţi jur pe Dumnezeu
Că n-o să ne ştie nimeni.
Nici soţia, nici chiar eu!



M-a condus de mînă vesel,
Iară eu priveam cuminte,
Trupul Clarei strîns în braţe
Cu o oră înainte.



Şi cînd m-am văzut în stradă
M-am rugat, c-aşa mi-e firea,
Să trăiască arhitectul
Care-a construit clădirea!



Fiindcă ce făceam eu dacă
Mă păştea un ghinion,
Şi această casa-a Clarei
Avea numai un balcon?!

scrisa de George Toparceanu, aceasta poezie m-a facut sa-mi amintesc de o mica nebunie petrecuta acum ceva timp ... sper sa va faca si pe voi sa zambiti

Cea mai grea alegere nu e mereu cea corecta

Un soldat american, înainte de a pleca pe front, s-a dus la bibliotecă şi a cerut o carte. Era o carte de poezii... A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decât cartea, erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donată bibliotecii de către persoana care scrisese comentariile. Aşa că numele şi adresa ei erau scrise pe carte.

Plecat pe front, a decis să-i scrie acestei doamne. I-a spus cât de mult l-a impresionat cartea şi ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cărţii. Şi ea i-a scris înapoi. Aşa au început să corespondeze şi, cu cât îşi scriau, relaţia lor devenea din ce în ce mai puternică.

Într-una din scrisori, el i-a scris şi a rugat-o să-i trimită o fotografie. Ea i-a spus că, dacă se simte apropiat de ea şi dacă dragostea lui este adevărată, nu va conta cum arată. Aşa că, nu i-a trimis nici o fotografie.

Când s-a terminat razboiul şi el s-a întors în SUA, şi-au dat întâlnire în New York, în Grand Central Station. Ca să se recunoască, ea l-a rugat să ţină cartea în mână, iar ea va avea un trandafir.

Aşa că în acea zi, într-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte în mână, căuta o femeie cu un trandafir în mână. Vă daţi seama ce aşteptări avea? Era pe punctul de a-şi găsi sufletul pereche, femeia pe care o iubea, dar pe care nu o văzuse niciodată.

Aşteptând, a văzut o fată superbă, îmbrăcată într-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a întreptat către el şi...era minunată. Era dincolo de orice imaginaţie. Iar el s-a uitat şi a văzut că ea nu avea niciun trandafir... Lângă el s-a oprit o doamnă în vârstă. Avea un trandafir în mână.

Vă puteţi imagina ? Tânăra superbă şi doamna care nu arăta foarte bine, dar cu un trandafir în mână. Şi nu era frumoasă, chiar destul de urât îmbrăcată. Voi ce aţi fi ales? Persoanei cu trandafir îi ştia sufletul de care se întrăgostise. Aşa că, s-a îndreptat spre doamna urâtă cu trandafirul, în timp ce tânăra frumoasă s-a oprit la câţiva paşi de el, l-a privit şi l-a întrebat:

-Vii cu mine soldat?

Iar inima lui era sfâşiată. Decizii, alegeri... S-a gândit un minut. În timp ce tânara se îndepărta de el, lucrurile corecte l-au determinat să aleagă: şi-a continuat drumul spre persoana în vârstă care ţinea trandafirul în mână, s-a apropiat de ea şi i-a zis:

-Bună ziua...şi a invitat-o la cină.

Iar ea i-a răspuns:

- Fiule, nu ştiu ce se întâmplă aici, dar tânăra îmbrăcată în verde care tocmai a trecut pe lângă tine, m-a rugat să ţin în mână acest trandafir şi mi-a spus că dacă vei veni la mine, să-ţi spun că te aşteaptă la restaurant...

o demonstratie inteligenta!

O posibila tema de gandire pentru romani, pentru tot ce am trait si inca se mai traieste aici:

Cum se distruge o natiune! Doar cu psihologia maselor, bine cunoscuta!



Un profesor de economie de la un colegiu a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen, dar a picat odata o grupa intreaga.

Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, toata lumea EGALA!

Profesorul le-a spus, "OK, vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului.

Se va face media tuturor notelor, si fiecare va primi aceeasi nota, astfel incat niciunul nu va pica si niciunul nu va primi nota 10."

Dupa primul test, notele au fost adunate si impartite la numarul de studenti, si toti au primit un 8.

Studentii care au studiat intens au fost suparati, dar cei care au invatat mai putin au fost bucurosi peste masura.



Cum cel de-al doilea test se apropia, studentii care studiasera putin au invatat si mai putin, iar cei care studiasera mai intens si-au spus ca si ei vor o "pomana", asa incat si ei au studiat mai putin.

Media celui de-al doilea test a fost 6! Nimeni nu mai era fericit.



Cand a fost dat al treilea test, media notelor a fost 4 .

Notele nu au fost crescatoare deoarece au aparut certurile, acuzatiile, ura si nimeni nu a vrut sa invete pentru beneficiul altuia.

Spre marea surpriza a tuturor studentilor, toti au picat. Profesorul le-a spus ca socialismul va pica in final deoarece, atunci cand recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar cand statul nu mai acorda acea recompensa, nimeni nu va incerca sau va vrea sa aiba succes.



Nu putea fi o explicatie mai simpla.

Iata un scurt paragraf care sintetizeaza totul:

"Nu se poate legifera ca saracul sa fie liber, iar bogatul in afara libertatii.

Ceea ce primeste o persoana, fara a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la randul ei, nu primeste pentru ceea ce a muncit.

Statul nu poate da cuiva ceva, fara sa fi luat mai inainte de la altcineva.

Cand jumatate din populatie vede ca poate sa nu munceasca, pentru ca cealalta jumatate va avea grija de ea si cand jumatatea care a muncit realizeaza ca nu are sens sa mai munceasca, pentru ca altii sunt beneficiarii muncii lor, atunci, prietene, acesta este sfarsitul oricarei natiuni.



Nu poti multiplica bogatia divizand-o."


pentru acest articol trebuie sa ii multumiti Alexandrei... o fac si eu :D ... ms mult !